Careless today

“Tot corpul mi-a intepenit, refuzandu-se. Dificultatile pe care pe spoream cu atat dezgust il faceau penibil de stangaci si, fara sa vrea, brutal. Un cot rau plasat imi taia respiratia, un genunchi imi zgaria pielea. Extenuat, s-a ridicat si si-a apropiat figura de a mea.

-Nu ma iubesti?

Atunci, ca unui frate, cu vocea indurerata, cu o sinceritate de inceput de viata, i-am raspuns:

-Nu.

Abia cand l-am vazut devenind livid si cu gura intredeschisa am inteles ca el ma intrebase cu nadejdea unei protestari de negatie din partea mea. Dar simtram ca n-as putea reveni, si el s-a ridicat ametit. S-a aranjat in graba si a plecat, dupa ce cu privirea mi-a cerut, din usa, un vag da. I-am raspuns cu un suras dezolat, rigid, ca de lemn. [...] A revenit dupa trei zile intr-un hal de nedescris. Era dimineata, eram in pat inca si a inghenunchiat langa capataiul meu. M-asteptam sa se planga, sa ameninte, desi ma rugase sa-l primesc, apunand ca va fi cuminte. Mi-a spus cu vocea potolita, ca o lumina egala, cu o privire frumoasa cum n-a avut niciodata, ca intelege ca nu pot sa-l iubesc, ca niciodata n-are sa uite cat de buna am fost cu el. Simteam in mine un suflet de sora. I-am luat mainile si i le-am mangaiat.  ” — am plans cand am citit partea asta. Camil Petrescu-Patul lui Procust.

1 maaai!

 Va mai amintiti prima mea teorie? Daca nu, ma repet: “Tot ce este in fata ochilor mei imi apartine”. Eh bine, nu. De ce incercam sa ne mintitm singuri chiar daca in adancul sufletului stim ca nu e adevarat? Si de ce continuam sa spunem ca totul e in regula in ciuda faptului ca nu e adevarat? De ce pretindem ca suntem noi, chiar daca noi suntem doar niste caricaturi al ego’ului nostru? De ce ne aducem aminte de lucrurile care ne-au facut fericiti candva doar ca sa ne ‘fericim’ si acum? Si nu doar cautam sa le repetam sau sa avem curajul sa facem altele? De ce traim din amintiri si trecut doar ca sa nu atragem atentia ca ne-am schimbat? De ce totul ni se pare impotriva noatra doar ca sa ne gasim motivatia ideala: Nu sunt eu de vina. Bine, iau asupra mea toata vina. Acum ce iti mai trebuie? Nimic. Stii de ce? Pentru ca nici nu vroiai nimic. Mai tii minte care a fost prima intrebare?

Azi nu am treaba cu vinovatia noatra. Azi doar nu-mi pasa.